sâmbătă, 31 martie 2012

Bifteki



Daca v-ati plictisit de clasicele noastre chiftelute, puteti incerca macar odata chiftelele in stil grecesc. Noua ne place mult si aceasta varianta.

Avem nevoie de:
1 kg de carne tocata de vita
 2 felii de paine inmuiata in apa si stoarsa
 o ceapa mai mare tocata marunt
 1-2 oua
 patrunjel tocat
 sare, piper, oregano

Amestecam toate ingredientele si framantam bine; daca e prea uscata compozitia, picuram putina apa. se formeaza chiftele mari, uriase in comparatie cu ale noastre, cu mainile unse cu ulei.
Se coc in cuptor, intr-o tava unsa cu ulei si putina apa. Daca se rumenesc doar deasupra le intoarceti si pe cealalta parte.
Pofta buna!



Salata simpla



Astazi n-o sa va prezin o reteta, vreau doar sa va impartasesc cum fac eu salata.

De cele mai multe ori folosesc:
o salata verde
 2-3 rosii
 un castravete mare
un fir de ceapa verde
 putin marar
 branza telemea taiata cuburi
2-3 linguri ulei de masline
 zeama lamaie
 sare, piper
cateva masline

In mod normal nu-mi place ceapa verde, dar in cantitate mica, impreuna cu mararul, da o aroma deosebita salatei.
Nu cred ca are rost sa va descriu cum procedez :)
E o salata foarte satioasa, de cele mai multe ori o servesc ca atare, fara alte garnituri.
Pofta buna!




vineri, 30 martie 2012

Scallion pancakes


Chiar daca denumirea ar putea sa va induca in eroare, acest preparat nu seamana deloc cu ceea ce suntem noi obisnuiti sa numim "clatite". Sunt mai degraba niste lipii crocante, sarate, care se desfac in foite, de origine chineza....o gustare excelenta.

Avem nevoie de:
400 g faina alba
250 ml apa clocotita
doua legaturi de ceapa verde
sare
ulei

Se face un aluat din faina si apa clocotita; cand apa incepe sa fiarba o turnam treptat peste faina. Pentru inceput amestecam cu telul in forma de para, apoi continuam cu mana pana obtinem o bila elastica, asemanatoare aluatului pentru taietei.

Infasuram bila in folie si o lasam 30 de minute. Dupa acest timp, pudram bila cu faina si rupem bilute (mie mi-au iesit 12) pe care la aplatizam usor cu mana, apoi le intindem cu facaletul cat de subtire putem ( ar trebui sa devina transparenta). Foaia obtinuta o pensulam cu ulei, o pudram cu sare si presaram coditele de ceapa maruntite.

Rulam foaia si strangem bine capetele, apoi o rulam din nou in forma de cochilie (in imagini se vede mai bine). Pudram din nou cu faina si aplatizam cochilia.

Acum putem incepe sa le prajim, pe masura ce le intindem, intr-o tava de teflon pensulata cu ulei; se prajesc pe fiecare parte, pana se rumenesc.




Noi le-am servit cu sos tzatziki si gratar!
Pofta buna!




Tzatziki



Un sos excelent, care merge cu orice: cartofi la cuptor, gratar, lipie etc

Avem nevoie de:
500 g iaurt gras, de tip grecesc
un castravete mare
marar, dupa gust
sare
usturoi
ulei de masline

Cantitatile nu sunt batute in cuie, puteti plusa oricare dintre ingrediente dupa bunul plac.

Cum procedez eu:

Catravetele se taie cuburi sau se rade, se lasa putin cu sare intr-o strecuratoare, dupa care il staorcem cu mana si il amestecam cu iaurtul.
Separat amestecam usturoiul zdrobit cu sare si ulei de masline. Se adauga iaurtului, dupa care adaugam si mararul tocat.
Asta e tot!

Sunt sigura ca nu e ceva nou pentru nimeni. Voi cum preparati tzatziki?


joi, 29 martie 2012

Tort cu anemone






Imi place foarte mult acest tip de tort, asa ca abia am asteptat sa se apropie ziua mea de nastere ca sa mi-l daruiesc ! :) E foarte simplu de realizat, dar in acelasi timp de mare efect!

Compozitie: blat de cacao, crema de cocos si crema de cafea.

Ingrediente necesare pentru blaturi:
10 oua
200 g zahar
2 vanilii
5 linguri cu varf de faina
15 g praf de copt
5 linguri cacao
5 linguri gris
70 ml lapte
250 ml ulei
5 linguri miere

Cred ca am mai scris undeva ca acesta e blatul meu preferat. Daca am timp, nu ezit sa il fac, deoarece e ceva mai deosebit decat pandispanul simplu.
Pentru inceput separam albusurile de galbenusuri, in doua castroane incapatoare.
Batem galbenusurile cu zaharul si vanilia, apoi adaugam si faina amestecata separat cu praful de copt, cacao si grisul; continuam cu uleiul, laptele si mierea, mixand la viteza minima incontinuu.
Separat batem bine albusurile cu un varf de cutit de sare.
Amestecam cele doua compozitii, cantarim compozitia finala, o impartim la patru (ca sa obtinem blaturi egale ca grosime) si coacem fiecare blat intr-o tava cu diametru de 24 cm, tapetata cu hartie de copt, cate 12 minute la 180 grade.
Lasam blaturile sa se raceasca pe hartia de copt si ne ocupam de creme.

Pentru crema de cocos:
o conserva lapte condensat 400 ml
o conserva lapte de cocos
400 ml frisca
20 g gelatina
2 linguri miere
100 g fulgi de cocos

Obtinem o cantinate destul de mare de crema, asa ca o folosim la doua straturi.
Amestecam cele doua tipuri de lapte; hidratam gelatina in 100 ml apa, o lasam sa se hidrateze 10 minute, apoi o topim pe aburi si o adaugam laptelui.
Separat batem bine frisca; cand prinde consistenta adaugam si mierea. Amestecam frisca cu laptele si cu fulgii de cocos.
Incepem sa asamblam tortul astfel:
- primul blat
- 1/2 din crema de cocos
- al doilea blat ....si il dam la frigider

Crema de cafea:
200 g ciocolata cu cafea
400 ml frisca
o gelatina

Topim pe aburi ciocolata taiata marunt cu 200 ml frisca; cand obtinem o crema omogena, o luam de pe foc, si adaugam gelatina hidratata si topita, apoi le lasam la racit si batem restul de frisca (200 ml). Cand ciocolata ajunge la temperatura camerei, adaugam frisca, omogenizam si crema de cafea este pregatita sa o asezam peste blatul al doilea. Daca e cam lichida, o dam putin la frigider inainte de a aseza peste ea blatul 3. Peste blatul 3 adaugam cealalta jumatate din crema ce cocos ai apoi blatul 4.

Il lasam sa se raceasca 4 ore in frigider, apoi il ungem cu unt batut si il acoperim cu pasta de zahar.

Revin maine cu o sectiune!

Asa cum v-am promis:




Combinatia cocos- cafea- cocao a fost una foarte reusita si apreciata, chiar va incurajez s-o incercati si voi!


miercuri, 28 martie 2012

Pizza cu ciuperci



Ne place foarte mult pizza in general, asa ca daca tot o facem frecvent, incerc sa fie cat de cat sanatoasa. Asa ca in ultima vreme incerc sa fac pizza doar cu legume sau cu cat mai putine ingrediente.

Pentru 2 tavi mari de pizza delicoasa cu ciuperci, avem nevoie de:
500 g faina
250 ml apa calduta
2 linguri ulei de masline
20 g drojdie proaspata sau 10 g drojdie uscata
o lingurita sare
o lingurita miere/zahar
300 ml sos de rosii
oregano
500 g ciuperci 
400 g mozarella
2-3 catei de usturoi
putin patrunjel
ulei de masline pentru calit si pt sos

Punem faina intr-un vas incapator, facem la mijloc o gropita unde dizolvam drojdia cu putina apa calduta (din cei 250 ml) si cu o lingurita de miere sau zahar. Lasam drojdia pana vedem ca incepe sa creasca ( aproximativ 15 minute) , dupa care framantam cu restul fainii, apei, o lingurita sare si doua linguri ulei de masline. Cand am obtinut un aluat consistent (s-ar putea sa fie nevoie sa mai adaugati cativa picuri de apa), acoperim vasul cu folie de plastic si il lasam intr-un loc caldut la dospit pentru 1-2 ore.

Dupa acest timp, impartim aluatul in 2 si il intindem cu facaletul pe o masa infainata sau direct in tava cu degetele. Unerori folosesc hartie de copt in tava, dar mi se pare mai buna pizza daca ung tava cu ulei, iese mai crocanta. Il lasam sa se odihneaca putin si in tava, apoi il ungem cu sosul de rosii. Puteti pune pur si simplu un sos de rosii mai dens sau puteti sa il preparati in felul urmator: amestec sos de rosii, cu ulei de masline, cu oregano, sare piper.

Intre timp curatam ciupercile, le taiem bacati mai mari sau mai mici, cum va pica bine si le calim in putin ulei de masline, impreuna cu usturoiul zdrobit, patrunjelul tocat, sare si piper. Dupa ce s-au racorit putin, asezam ciupercile pe aluatul uns cu sos de rosii si presaram apoi cuburi de mozarella.

Se coace la foc mare, aproximativ 20 minute, depinde de cuptorul fiecaruia.

Pizza gatita dupa aceasta reteta e crocanta si subtirica, dar nu atat de subtire incat sa fie transparenta sau sa nu suporte greutatea toppingului, deci exact asa cum imi place mie!



Pofta buna!



duminică, 25 martie 2012

Tort cu branza si ananas



Formula aceasta de crema cu branza de vaca, amestecata cu frisca si fructe o folosesc demult la prajituri....azi am mai adaugat si iaurt, ca s-o fac mai cremoasa, si am folosit-o intr-un tort.
Initial am vrut sa-l ornez cu pasta de zahar, dar crema e destul de moale si mi-era frica sa nu afecteze pasta de zahar....daca nu stiati, o crema prea moale poate inmuia si fondantul, asa ca am trecut la planul B si am acoperit tortul cu bezea elvetiana. Arata ca si cum s-ar fi jucat Elena cu el, dar nu conteaza, ca e doar pentru noi!

Ingredinete necesare pentru pandispan:
5 oua
150 g zahar
150g faina
+
150 g piscoturi

Pentru crema:
500 g branza de vaci
300 ml iaurt gras
200 ml frisca lichida
200 g zahar
 10 g gelatina
ananas din compot

Pentru bezea elvetiana:
4 albusuri
180 g zahar

Pandispanul simplu se face asa cum am descris aici, doar ca nu mai adaugati cacao.
Eu am facut un pandispan din 5 oua, dar daca nu aveti piscoturi la dispozitie puteti foarte simplu sa-l faceti din 7 oua si sa-l taiati in 3.

Pentru crema, am dat branza cu zaharul si cu iaurtul prin blender ca sa obtin o pasta fina. Apoi am amestecat-o cu frisca batuta, cu gelatina hidratata si topita si cu fructele din compot. Cu zeama din compot am siropat blaturile si apoi am asamblat tortul.

Bezeaua elvetiana este una din cele mai stabile si consistemte bezele. Se bate pe aburi pana se topeste zaharul si compozitia e calduta la atingere. Se ia de pe foc si se mixeaza inca 10 minute, pana se raceste complet.

Mie una mi-a placut rezultatul! Poate incercati si voi variatiuni pe aceasta tema!

vineri, 16 martie 2012

Tort stelist


Cand am inceput sa fac torturi, nici prin gand nu mi-a trecut ca voi face si un astfel de tort. Dar uite ca sunt baieti ca Ciprian pentru care nu exista fericire mai mare decat sa vada sigla Stelei!

Continutul tortului: blat de cacao, crema de iaurt cu caise.

La multi ani, Ciprian!


Si, hai Steaua! :)




Tiramisu Cupcakes


Cred ca v-ati dat seama deja ca sunt un pic obsedata de cupcakes...si asta e doar inceputul! :)
Astazi am pregatit un fel de tiramisu cumpcakes...nu stiu daca respecta intru totul caracteristicile necesare pentru a le numi "tiramisu", dar oricum au destule elemente in comun: sunt insiropate cu cafea, au crema de mascarpone, sunt pudrate cu cacao, doar ca au blatul de cacao! Asta e, mi s-au parut mai interesante asa.

Pentru aproximativ 24 buc, avem nevoie de:
200 g faina
50 g cacao
un praf de copt
4 oua
150 g zahar
200 g unt topit
150 ml lapte

Crema de mascarpone:
250g mascarpone
200 ml frisca batuta
2 linguri zahar pudra
cacao pentru pudrat

Pentru briose, amestecam mai intai ingredientele uscate: faina, cacao, praful de copt.
Separat batem bine ouale cu zaharul, apoi adaugam si untul topit (si racorit) si laptele. La final, amestecam cele doua compozitii (lichida si uscata) si umplem formele de briose pe trei sferturi. Le coacem aproximativ 25 minute la 180 grade. Cand se racesc, le taiem capacul, le insiropan cu cate o lingura de cafea indulcita si le lasam cateva ore la rece.
Crema e foarte simplu de preparat: batem frisca cu zaharul (puteti adauga mai mult de doua linguri daca considerati) si la final adaugam si mascarpone.
Inainte de servire cernem cacao.

Pofta buna!





luni, 12 martie 2012

Brownies cu ulei



Brownie e una din cele mai iubite prajituri de catre americani, numele derivandu-i de la culoarea ei puternic maronie. Pe cat e ea de bruna, pe atat e si de ciocolatoasa. In mod traditional, se prepara cu unt si se taie in patratele, eu insa am incercat o varianta cu ulei de masline si am copt-o intr-o forma rotunda.

Pentru o tava rotunda cu diametrul de 20 cm aveti nevoie de:
300 g ciocolata cu minim 55% cacao
160 ml ulei de masline
200 g zahar
4 oua medii
120g faina cernuta
80 g migdale macinate
iaurt pentru servit (optional)

Procedura e cat se poate de simpla:
- Rupem ciocolata bucatele si o topim pe aburi; cand s-a topit adaugam si uleiul; amestecam pana se omogenizeaza.
- Batem ouale cu zaharul dupa care se amesteca usor cu ciocolata topita si racorita;
- Incalzim cuptorul la 160 grade;
- Adaugam in compozitia obtinuta si migdalele + faina cernuta;
- Ungem o tava rotunda, cu diametrul de 20 cm cu unt si o pudram cu faina
- Se coace 20 minute la 160 grade;

La final, prajitura va fi usor crocanta la suprafata si putin umeda in interior. Are o textura delicioasa. 
Eu am luat reteta dintr-o revista greceasca, unde se sugera sa o servim cu iaurt grecesc. Stiau ei ce stiau, pentru ca merge de minune aceasta combinatie!!!
Sper s-o incercati si sa fiti la fel de incantati ca mine!



P.S. Anca, multumesc pentru poze!!! Poate ati observat ca unele din pozele mele sunt foarte reusite, in comparatie cu celelalte (care sunt jalnice ). Ei bine, cele reusite sunt facute de Anca! Multumesc inca o data!



Tort de primavara

La acest tort am participat doar la ornare, dar a fost o adevarata incantare. Interiorul e facut de prietena mea, Anca, care e la fel de pasionata de torturi ca mine. Nu suntem la prima colaborare, ne intalnim destul de des sa mai "prajiturim ceva" si ne place atat de mult ceea ce facem incat nu ne dam seama cum trec orele.

Iata ce ne-a iesit din maini week-end-ul acesta:



Sa aveti o primavara frumoasa!

joi, 8 martie 2012

Cupcakes cu mure



Mai aveam in congelator o punga de mure si aveam chef de experimentat, asa ca am incercat vechea mea reteta de briose, dar de data aceasta cu mure.  Am mai adaugat o crema de smantana acra si un sirop din murele ramase si astfel le-am transformat in cupcakes.

Reteta de briose o gasiti aici, doar ca am folosit iaurt cu fructe de padure si mure congelate.

Crema am facut-o din 300 g smantana normala, acra, pentru gatit, 2 linguri de zahar pudra si o lingurita de gelatina hidratata si topita in 50 ml lapte.

Siropul e din 200 g mure topite inttr-o cratita cu 2 linguri zahar.

E o reteta simpla, improvizata din ce aveam prin frigider. Nu spun ca e perfecta, probabil ca era mai potrivita o crema de branza, dar merge de minute si gustul acrisor al smantanii in combinatie cu aroma murelor!


vineri, 2 martie 2012

Tort alb-negru


Dintotdeauna mi-a placut combinatia alb-negru, asa ca am fost foarte entuziasmata cand Adina a ales sa-i daruiasca prietenului ei un tort in aceasta nota cromatica.

Compozitia tortului: blat de vanilie, crema de ciocolata si mascarpone cu visine.

Sper sa fie pe placul sarbatoritilor!